de vizitat in apropiere de Transalpina

Traseu pe Transalpina plus alte locuri de vizitat în apropiere

Transalpina este cea mai înaltă șosea din România și locul unde natura ne oferă din nou un spectacol impresionant. Norii, ceața, soarele și vântul sunt actori într-o piesă care te trece printr-o mulțime de emoții, de la curiozitate la bucurie, admirație și recunoștință pentru ocazia de a fi spectator la jocul lor minunat.

Transalpina traversesază munții Parâng și face legătura între Oltenia și Transilvania. Are 148 de km și poate fi parcursă dinspre localitatea Novaci spre Sebeș sau invers.

Îți recomand prima variantă pentru că în felul acesta ajungi imediat la cea mai spectaculoasă parte a traseului, cea cuprinsă între Rânca și Obârșia Lotrului. Pe parcursul acestor 30 de km vei avea parte de cele mai frumoase peisaje, pe care le vei putea admira din mașină sau din punctele de belvedere despre care îți voi spune imediat.

curbe pe soseaua Transalpina
ceata pe Transalpina
nori pe transalpina

Transalpina – Drumul regelui

Originile Transalpinei sunt destul de neclare. Se presupune că drumul ar fi fost construit de armatele romane în timpul războielor cu dacii, iar o altă variantă pe care am auzit-o ar fi aceea că de fapt ar fi fost făcut de nemți în primul război mondial, tot din motive militare.

Cert este faptul că în 1935, la ordinele lui Carol al II-lea, Transalpina a fost pavată cu piatră, inaugurată și apoi traversată de însuși regele împreună cu familia lui, motiv pentru care astăzi Transalpina mai poartă și denumirea de ”Drumul regelui”.

Popasuri și puncte de belvedere pe Transalpina

Peisajele de pe Transalpina sunt minunat de privit chiar și numai din mașină, însă îți recomand să te oprești din când în când ca să te mai dezmorțești, poate să faci un picnic pe marginea dumului sau să gusti din bunătățile locale care se vând în popasuri și bineînțeles să te bucuri încă o dată de măreția naturii.

peisaj cu flori galbene pe Transalpina

Noi am intrat pe Transalpina din Novaci spre Sebeș și deși știam că primul popas va fi după Rânca, am mai făcut o oprire înainte de a ajunge în stațiune.

Ne-a plăcut peisajul care se deschidea în față, așa că am vrut să-l savurăm, iar când am coborât din mașină, ne-am trezit cu minunățiile astea două agâțându-ne pantalonii.

Atât ne-a trebuit! Le-am drăgălit până n-am mai putut, le-am dat bunătăți de mâncare, iar când au capitulat de oboseală, le-am pozat. Cred că ar fi murit de gelozie Tasha dacă ne-ar fi văzut!

catei pe Transalpina, langa Ranca
peisaj cu munti pe Transalpina

La Belvedere Rânca mi-a atras atenția acest mic monument, despre care am sperat să aflu ceva pe internet, dar din păcate nu am găsit nicio informație. Daca știi tu ceva, poate ne spui și nouă.

popas Ranca pe Tansalpina
belvedere Rânca

Șaua Urdele este cel mai înalt punct al Transalpinei, care ajunge la altitudinea de 2145 de metri. Aici vremea se schimbă rapid, așa că ar fi bine să ai la tine ceva mai gros. Noi am lăsat mașina pe marginea drumului și am luat la picior coclaurii. Am admirat câteva pâlcuri roz de rododendron, iar la primii stropi de ploaie ne-am întors și ne-am continuat drumul.

Transalpina-sosea serpuitoare prin muntii Parang
Transalpina-Popas la Pasul Urdele

La Belvedere Transalpina găsești Terasa Bunicului cu de ale gurii și un mic bazar cu produse locale și suveniruri.

Panorame frumoase se deschid de o parte și de alta a drumului, iar dacă vrei puțină liniște, îți recomand să te retragi la câteva sute de metri în spatele terasei. Vei avea munții în fața ochilor, în păr vântul, iar pe fundal, lătratul câinilor de la stână.

Belvedere Transalpina
priveliste de la Belvedere Transalpina

Stâna Ștefanu e popasul luat cu asalt de cei care vin pe Transalpina, așa că nu ai cum să-l ratezi. E un punct gastronomic celebru pentru bulzul cu cârnați și tocana de oaie. Uneori aici se mai cântă și dansează, așa că dacă ești fan gălăgie, cu siguranță vei fi încântat. Dacă nu ești și preferi ca pe munte să asculți mai degrabă vocea naturii, merită totuși să te oprești ca să admiri priveliștea.

Transalpina-vedere de la Stana Stefanu

După Stâna Ștefanu drumul coboară mult și deși șoseaua șerpuiește frumos printre brazi, apare o oarecare monotonie, în comparație cu traseul de creastă. Așa că Barajul Oașa e un popas binevenit. Te mai trezești din amorțeală, mai faci câțiva pași și te bucuri de priveliștea lacului nemișcat în apele căruia se oglindește cerul.

Transalpina-lacul si barajul Oasa

Ultima oprire a fost la Baraj Tău Bistra, care nu e neapărat spectaculos, însă n-ai de unde să știi până nu vezi cu ochii tăi. Așa că dacă ești curios, te vei convinge singur.

Iar ca să-ți fie și mai ușor ți-am pus pe hartă toate opririle ca să le ai la un clik distanță când pleci la drum.

Alte locuri de vizitat lângă Transalpina

Pentru că noi am intrat pe traseu din Novaci, am mai explorat împrejurimile și am descoperit în apropiere Cheile Oltețului, Peștera Polovragi și Mănăstirea Polovragi.

Din păcate nu am apucat să parcurgem Cheile pentru că începuse ploaia, însă peștera și mănăstirea ne-au plăcut.

Mănăstirea Polovragi e o oază de verdeață și liniște, iar la Peștera Polovragi am avut un ghid a cărui prezentare a fost cu încărcătură spirituală – o experiență de care până acum nu am mai avut parte.

Ce ne-a rămas pe retină a fost bizarul desen intitulat ”Moartea cu coasa”, despre care se crede că a fost realizat cu ajutorul tehnicii negru de fum, de către călugărul Pahomie, care a locuit pentru aproximativ 6 luni în grotă.

Transalpina-pestera Polovragi
Manastirea POlovragi aproape de Transalpina
Manastirea Polovragi aprope de Transalpina

Tot la capitolul peșteri, în localitatea Baia de fier, la 5 km de Polovragi găsești Peștera Muierii, cu care iar nu am avut noroc. Pe google apărea ca fiind închisă permanent, însă seara, la cazare, am aflat că de fapt aceasta era deschisă, dar apărea închisă din cauza unui hacker năzdrăvan. Mno, ce să zic…poate ai tu mai mult noroc!

Dacă vii cu cei mici, tot în Baia de Fier mai poți vizita Căsuța Răsturnată, Pădurea Colorată și cel mai nou obiectiv deschis în zonă, Castelul Vrăjitoarelor. E distracție mare pentru toți copiii cu vârste între 9 și 99 de ani. N-am zis-o eu, ci domnul de la bilete. Mai rămâne să le vizitezi și tu și să spui dacă are sau nu dreptate.

Și încă ceva… când ajungi în Sebeș nu rata Râpa Roșie pentru că e wow, iar apusurile se văd tare frumos de acolo.

Transalpina-Casuta rasturnata din Baia de fier
Căsuța răsturnată
de vizitat in apropiere de Transalpina- padurea Colorata din Baia de Fier
Pădurea colorată
de vizitat in apropiere de Transalpina-Castelul Vrajitoarelor
Castelul Vrăjitoarelor

Și uite așa poți petrece un weekend lejer cu activități diverse pentru tine și cei mici, vizitând locuri noi și relaxându-te în natură.

Dacă ți-a plăcut, ți s-a părut util și vrei să mai afli și despre alte locuri frumoase din țară, te aștept și pe facebook și instagram. Vino să vizităm împreună România!

CITEȘTE ȘI:

10 locuri de vizitat în Bucovina mea dragă

15 locuri faine de văzut în Argeș

15 locuri de vizitat în județul Hunedoara plus un top 3 al preferințelor personale

2 Comments Write a comment

2 Comments

  • Madalin 19 septembrie 2023

    Transalpina este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase călătorii pe care le-am făcut în România. Peisajele sunt de-a dreptul feerice și, de fiecare dată când o parcurg, mă simt ca și cum aș redescoperi frumusețea pură a naturii noastre. Mulțumesc pentru recomandări și pentru detalii. Cu siguranță, voi lua în considerare varianta de traseu propusă!

  • Prostanol 8 martie 2024

    Această călătorie de-a lungul Transalpinei și a altor locuri minunate de vizitat din apropiere pare incontestabil spectaculoasă. Însă, mă întreb dacă există suficiente informații și facilități pentru a face această călătorie accesibilă pentru toată lumea. Sunt aceste trasee prietenoase și pentru călătorii mai puțin experimentați sau pentru cei cu mobilitate redusă? De asemenea, sunt disponibile suficiente opțiuni de cazare și restaurante pe traseu? Ar fi fost de ajutor dacă articolul ar fi abordat și aceste aspecte practice importante pentru planificarea unei călătorii.

Leave a Reply