Dumesti, Alba

Dumești, Rimetea și Colțești – 3 sate de vis din județul Alba

Prima plecare după ieșirea din starea de urgență a fost în județul Alba, unde am explorat într-un weekend prelungit atât destinații cunoscute, ca Alba Iulia și Cetatea Alba Carolina, dar și locuri mai retrase, ca satele Rimetea, Colțești, și Dumești, ultimul dintre ele fiind o surpriză neașteptat de frumoasă.

Dacă Rimetea și Colțești sunt destinații a căror sonoritate sigur îți e mai cunoscută, de Dumești n-a auzit multă lume până acum, așa că o să-ți povestesc mai întâi despre el.

Dumesti, Alba

Dumești, Alba

Dumești e un sat uitat de lume, situat în comuna Sălciua, pe ale cărui dealuri e o adevărată încântare să te plimbi sau să te relaxezi, respirând aer curat și privind munții.

În Dumești ajungi ușor cu mașina din Sălciua de Jos, pe un drum cu o singură bandă, care urcă continuu și te duce mai aproape de nori, în locul în care natura e principala și unica atracție turistică.

Dumesti, Alba
priveliste de pe dealurile din Dumesti, Alba
Pe dealurile din Dumesti, Alba

Poți vizita aici Cascada Vânătările Ponorului, pe un traseu scurt, marcat cu dungă albastră, sau mai poți merge spre Huda lui Papară, cea mai lungă peșteră din munții Trascăului sau spre Peștera Poarta Zmeilor.

Noi am ales să o vizităm doar pe prima dintre ele, pe celelalte lăsându-le nevăzute, ca să avem motive să ne întoarcem.

Dacă vrei să mergi la Dumești, încearcă să ajungi cât mai dimineață ca să ai parte în liniște de spectacolul naturii. Spre prânz dealurile se umplu de turiști care vin aici la picnicuri sau pentru drumeții.

dealuri in Dumesti, Alba
Dumesti, Alba

Rimetea, județul Alba

Rimetea e locul care reușește cumva să-și păstreze autenticitatea în ciuda faptului că în ultimul timp, tot mai mulți turiști poposesc aici.

La Rimetea viața e destul de simplă și urmează cursul firesc al traiului rural. Oamenii sunt gospodari, primitori și mândri de tradițiile lor, iar zona abundă de frumuseți naturale.

Rimetea, Alba
Biserica ortodoxa din Rimetea, Alba

În spatele satului se ridică golaș masivul Piatra Secuiului, principala atracție pentru iubitorii de drumeții în natură. Traseul către vârf pornește din centrul satului și urcă continuu pe dealuri apoi prin grohotiș până sus, în locul în care priveliștea asupra împrejurimilor e amețitor de frumoasă.

Priveliste de pe Piatra Secuiului

În Rimetea noi nu prea am avut semnal la telefon și implicit nici internet, așa că atunci când am plecat spre Dumești nu am reușit să folosim waze-ul. Iar pentru că din Rimetea nu găsești indicații spre Sălciua (de Dumești nu mai spun), la un moment dat am luat-o în direcția greșită și am mers fix 10 km până am găsit un loc cu semnal și ne-am putut reorienta.

Dar deh, în felul ăsta am mai văzut și noi împrejurimile (cred mai aveam puțin și ajungeam la Turda :)). Atenție, deci, dacă te cazezi în Rimetea și vrei să pleci prin apropiere, descarcă dinainte hărțile ca să le poți folosi în zonele fără semnal.

Rimetea si Piatra Secuiului

Colțești

Dacă tot ai ajuns la Rimetea, o plimbare până în Colțești, satul vecin situat la numai 4 km distanță, e chiar recomandată.

Colțești e cunoscut pentru vechea cetate care se înalță în vârful unui deal, la marginea satului. Ruinele nu sunt de nemaivăzut, însă cadrul natural în care sunt amplasate este deosebit, ca de altfel întreaga zonă.

drumul spre Cetatea Trascaului din Coltesti, Alba
Ruinele Cetatii Coltesti, Alba
Ruinele Cetatii Coltesti, Alba

Ca să ajungi la cetate, lași mașina în dreptul ultimei case (dacă ai o mașină de teren mai poți înainta puțin) și pornești per pedes urcușul peste dealuri până ajungi în dreptul ruinelor. De acolo privești spre Munții Trascău și Piatra Secuiului, pe care dacă n-ai urcat, sigur îți vei dori să o faci.

Piatra Secuiului vazut de la cetatea Coltesti
Priveliste de la Cetatea Coltesti, Alba

Colțești e o destinație preferată și de bicicliști, care parcurg traseul spre sau dinspre Rimetea datorită frumuseții peisajelor. Câmpuri de flori pe o parte și Piatra Secuiului pe cealaltă, plus vântul prin plete…ce mai, fericire curată.

Piatra Secuiului vazut din Coltesti

Nu știu cum ți se par ție locurile astea, însă mie mi-au plăcut tare mult. Și pentru că vara asta probabil ne vom plimba cu toții în mare parte prin România, am vrut să-ți povestesc despre ele, ca să le poți vizita și tu.

Așadar, dacă ajungi în Rimetea, județul Alba, nu uita de celelalte două sate: Colțești și Dumești, care cu siguranță te vor încânta cu frumusețea lor.

Case in Rimetea

FIi la curent și cu alte postări și urmărește-mă pe facebook și instagram. Te aștept să descoperim împreună locuri frumoase din România!

CITEȘTE ȘI:

Vizită la Castelul Kalnoky din Micloșoara

Mănăstirea Cisterciană Cârța, Sibiu – un loc unic în România

4 locuri de vizitat pe lângă București

1 Comment Write a comment

1 Comment

  • Danu 27 mai 2022

    Nu toata lumea are masina.M-ar fi interesat sa aflu cum pot ajunge acolo fara masina si care sunt optiunile pentru cazare.

Leave a Reply