19 ianuarie 2020

Traseu Moieciu de Sus-Poiana Andolia pe timp de iarnă

După hoinăreala de astă toamnă prin Șirnea, am continuat să explorăm Poarta Carpaților, alegând de data asta un traseu cu plecare din Moieciu de Sus spre Poiana Andolia, Fundata și înapoi în Moieciu.

Ne-am aventurat pe potecile lui într-una din zilele libere ale vacanței de Crăciun pentru că ne doream ca de sărbători să ne bucurăm și de puțină zăpadă. Și am avut parte de zăpadă și pe lângă ea, de câteva mici aventuri, numai bune de ținut minte și de învățat din ele.

Traseu Moeciu de Sus-Poiana Andolia pe timp de iarna

Traseu Moieciu de Sus-Poiana Andolia: info utile

Traseul începe din centrul satului, iar marcajul pe care trebuie să-l urmărești este omulețul albastru. După ce parchezi, o iei pe lângă Cabana Bradul, apoi în dreptul panoului informativ cotești dreapta și începi să urci spre Casa Inspectorului Tișcă (obiectiv turistic în Moieciu), locul în care drumul se bifurcă.

casa inspectorului Tisca din Moeciu de Sus

Pentru că traseul este circular, practic de aici ai putea s-o iei în oricare din cele două direcții: fie drept înainte spre Poiana Andolia, fie stânga și intri imediat în pădurea Magistratului, urmând ca în poiană să ajungi la întoarcere. În 4-5 ore, în funcție de viteza de mers, ești înapoi de unde ai plecat (traseul are aproximativ 9 km).

Ca dificultate traseul e mediu și spun asta pentru că prin pădure sunt câteva urcușuri mai susținute, dar de scurtă durată. În rest, nu-i nimic periculos. Atenție totuși la marcaje, pe care le găsești pe copaci, pietre sau garduri. Iarna ele pot deveni mai puțin vizibile din cauza ninsorii, așa că uită-te cu atenție în jur.

Varianta noastră de traseu

De la Casa Inspectorului Tișcă noi am luat-o spre stânga. Habar n-am de ce, dar dacă vrei și tu să parcurgi traseul în direcția aceasta, trebuie să știi că pe parcursul lui nu vei mai putea să urmărești indicațiile din Ghidul celor 9 trasee în Poarta Carpaților. În ghid traseul e descris din perspectiva în care din dreptul Casei lui Tișcă mergi drept înainte spre poiana Andolia.

Noi am intrat imediat în pădurea Magistratului, iar după vreo 15 minute de mers am ieșit într-o poieniță superbă, despre care ne întrebam dacă o fi sau nu Poiana Andolia. Bineînțeles că nu era, dar noi nu știam la momentul acela.

Cred că atunci ne-am dat seama că traseul nostru nu se pupă cu cele scrise în ghidul de care îți spuneam adineauri, ghid pe care noi l-am avut descărcat în telefon ca măsură de siguranță.

Asta e, ne-am spus. Avem omulețul albastru pe care o să-l urmărim și cu asta, basta. Și pentru un timp, totul a fost perfect.

Drumul ne-a dus către Fundata, printre dealuri și case ninse. Am găsit acolo iarna pe care o căutam. Și pe deasupra și liniștea satelor de la munte, aerul curat și chiar un prieten nou…un patruped. Nu știu cum se face că de fiecare dată când mergem la munte, agățăm câte un cuțu iubăreț care ne însoțește câte o bucată de drum.

cutu iubaret intalnit pe traseul din Moeciu de Sus

După plimbarea prin Fundata, când mai zăream din când în când după norii joși forma Bucegilor, sau câte o rază de soare care lumina satul înghețat, am dat din nou nas în nas cu pădurea.

Prietenoasă la început, ne-a făcut primirea pe un covor alb încadrat perfect de brazii înalți și drepți. O imagine demnă de National Geographic, nu alta!

Ne-am adâncit printre copaci și la un moment dat chiar ne-am felicitat pentru faptul că am făcut traseul în direcția inversă față de cea pe care o aleg cei mai mulți. Dădusem peste o porțiune abruptă la coborâre, care ne-a solicitat genunchii și ne gândeam că dacă am fi venit din sens invers, sigur am fi avut limbile scoase de-un cot.

Am continuat să mergem prin pădure și-am tot mers până când ne-am dat seama că nu mai văzusem de ceva timp omulețul albastru. Am căscat ochii mari în toate direcțiile, apoi pentru că nici urmă de el, ne-am întors până în locul în care ne aduceam aminte că l-am văzut ultima dată.

Și uite așa ne-a mai trebuit mai bine de o juma’ de oră ca să ajungem înapoi în locul în care ratasem potecuța ce ieșea de pe drumul forestier și făcea dreapta printre copaci.

marcaj traseu Moeciu de Sus Poiana Andolia

Dar iată-ne din nou în direcția bună, de data asta cu ochii în patru, ca nu cumva să mai pierdem marcajul. În scurt timp am ajuns în Poiana Andolia, unde cerul era destul de întunecat și începuse să ningă viscolit. Am traversat o parte din ea pe o potecă mai mult intuibilă decât vizibilă, fără să vedem nici un marcaj.

Ne-am învârtit în toate părțile, am deszăpezit toate pietroaiele, dar nimic, așa că am continuat să bâjbâim până am ajuns în dreptul Cabanei Andolia, aflată încă în construcții.

Acolo l-am găsit pe proprietar, un om super amabil și cu chef de vorbă, care ne-a confirmat imediat că direcția nostră de mers era cea bună. Cred că dacă nu-l întâlneam, începeau să ne cam țâțâie posterioarele. Era a doua oară când ne împotmoleam. Dar omul n-avea de unde să știe asta și relaxat ne-a povestit despre proiectul cabanei Andolia ridicată din bani europeni. L-am ascultat în timp ce ne trăgeam pe muțește sufletele, apoi ne-am despărțit și ”pe aici ți-e drumul” pentru că începuse să se întunece.

Din Poiana Andolia chiar n-am nici o poză, dar deh, se înțelege cumva. La momentul acela aveam alte preocupări. Căutam omuleți albaștri. Poiana era toată o mare de alb, așa că mare lucru n-am distins. Îmi imaginez însă că vara e mult mai plăcut să te aventurezi prin ea.

După ce am terminat-o de traversat, ne-am reîntâlnit cu omulețul albastru, apoi nu după mult timp am zărit iar Casa Inspectorului Tișcă, semn că am ajuns la timp înapoi.

Ce am învățat? Că iarna, când zilele sunt scurte și vremea nu tocmai prietenoasă, chiar traseele ușoare și accesibile pot păcăli, așa că atenție pe unde te aventurezi. Fii vigilent și consideră siguranța ta mai importantă decât aventura.