După săptămâni de caniculă, vremea s-a hotărât să se schimbe exact în ziua în care voiam și noi să dăm o fugă la munte. 

Plănuisem inițial să urcăm din Bușteni, prin Jepii Mari, până la crucea de pe Caraiman, apoi să ne întoarcem cu telecabina, numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar entuziasmul și dorința noastră de a ne întâlni cu muntele n-au fost suficiente pentru ca planul să ne reușească.

Am hotărât totuși să plecăm și în funcție de starea vremii, care nu se anunțase prea grozavă, să alegem un alt traseu.

Am lăsat în București cerul înnorat și ne-am îndreptat spre Valea Prahovei, unde, de după norii negri mai răzbeau din când în când, câteva raze de soare.

În Bușteni, Caraimanul era învăluit în ceață și atunci ne-am hotărât să facem un traseu fulger, fără bătăi de cap de la Gura Diham până la Poiana Izvoarelor. Am virat stânga, spre complexul Gura Diham, am plătit taxa de 10 lei pentru intrarea cu mașina în rezervație și ne-am oprit optimiști în parcarea din fața restaurantului, pentru că cerul se înseninase.

Urmărind marcajul roșu, am urcat prima parte a traseului care este comună cu cel care merge spre cabana Diham (despre care am scris aici). După aproximativ 15 minute am ajuns la intrarea în pădure, unde drumul se bifurcă. În dreapta poteca duce spre cabana Diham, iar în stânga, spre Poiana Izvoarelor.

Aici am avut parte de prima răpăială. Printre câteva raze de soare, stropi mari au început să cadă rapid. Ne-am scos pelerinele, dar până să terminăm cu îmbrăcatul, ploaia s-a oprit. Ne-am bucurat, gândindu-ne că asta a fost tot și am continuat traseul prin pădurea de mesteceni, citind mesaje scrijelite pe copaci și admirând priveliștea încântătoare.

Traseul spre Poiana Izvoarelor este unul ușor, fără dificultăți și durează aproximativ o oră și jumătate. Noi l-am parcurs în 2 ore, cu multe opriri pentru că la fiecare pas apărea ceva care ne atrăgea atenția, un copac cu o formă ciudată, o ciupercă sau o pasăre cântăreață pe care voiam să o ascultăm.

La început pe alocuri, apoi cu cât ne apropiam mai mult de destinație, din ce în ce mai dese, mici izvoare străbateau poteca bătătorită, iar noi le traversam călcând pe bușteni. Câțiva stropi ne mai aminteau, din când în când, că vremea se schimba, însă nu ne deranjau prea tare. După ce am traversat o zonă plină de rădăcini ieșite la suprafață, am ajuns la destinație.

În Poiana Izvoarelor bătea vântul și cerul era înnorat. Ne-am oprim să mai punem câte ceva pe noi, însă până ne-am dezmeticit, o ploaie torențială s-a dezlănțuit și ne-a luat prin surprindere.

Ne-am adăpostit sub primul copac și am așteptat să se domolească, însă nici vorbă, ploaia mai rău se întețea. Vântul batea din toate direcțiile, cerulul se întunecase, iar șiroaiele de apă nu conteneau.

Ne-am luăm inima în dinți și am rupt-o la fugă spre cabană. Acolo eram la adăpost. Ne-am înghesuit într-un pridvor, am scuturat apa de pe noi și am așteptat. Am mâncat ce avem prin rucsaci, apoi ne-am minunat de viteza cu care ceața acoperea poiana. Nu ne mai vedeam decât între noi. Deși era ora prânzului, părea că se înnoptează.

După aproximativ 20 de minute ceața s-a risipit, iar noi am început să simțim frigul care ne intra în oase.

Am hotărât să ne întoarcem, chiar dacă ploaia era în continuare în plină desfășurare. În pădure, micile izvoare de la venire erau acum pâraie ce coborau cu repeziciune printre pietre.

Ne-am încălzit de la mers și am mai încetinit pasul. Părea că și ploaia voia să se oprească. Ceața care intrase printre copaci schimba acum înfățișarea pădurii, care devenise puțin scary.

O bubuitură puternică ne-a stricat zenul și ne-am oprit pentru un moment. A urmat încă una, apoi mai multe, iar după o cârâitură lungă, un trăsnet asurzitor ne-a făcut să grăbim pasul. Ploaia începuse din nou. Nu mai aveam mult până la complexul Gura Diham, însă eram uzi.

Am ieșit din pădure și am dat peste o salamandră care spre deosebire de noi, nu se grăbea. Ne-am oprit să o studiem de la distanță, fără să o atingem, pentru că pielea ei emană substanțe toxice. Salamandrele preferă umiditatea mare așa că în timpul ploilor sunt în elemenul lor.

Ajunși din nou în parcare, ne-am adăpostit ca să ne tragem sufletul și să căutăm o soluție pentru transportul spre casă. Nu mai aveam schimburi așa că am pus pe banchetele mașinii pungi de plastic și ne-am îmbarcat. Am pornit căldura ca să ne uscăm și ne-am îndreptat spre casă, unde ne așteaptau haine uscate și călduroase.

CITEȘTE ȘI:

Traseu Gura Diham-Cabana-Diham

Traseu Babele-Cabana Omu

Traseu la Crucea Caraiman