Capul Kaliakra se află la aproximativ 3 ore și jumătate de mers cu mașina din București, pe coasta Mării Negre, dincolo de granița cu Bulgaria, într-o zonă cu peisaje spectaculoase care merită cu siguranță explorate.

Am descoperit acolo puțin din sălbăticia naturii, pornind de la farul din Shabla și culminând cu Capul Kaliakra, unde ruinele unei cetăți străvechi stau neclintite deasupra mării pe o limbă de pământ stâncos și roșiatic.

Am luat ca punct de reper farul din Shabla pentru că până acolo traseul nostru s-a desfășurat banal, pe drumuri naționale sau locale. După ce am trecut granița pe la Vama Veche, la intrarea în localitatea Shabla am făcut stânga în dreptul unor silozuri mari și în câteva minute ne-am trezit într-un alt peisaj. Eram ajunși pe malul mării, lângă ceea ce păreau a fi rămășițele unui pod abandonat, printre sunete ascuțite și aripi fâlfâite de pescăruși ce se roteau continuu în jurul farului.

Am luat aici micul dejun la firul ierbii, ascultând marea, apoi, de mână cu ea am continuat către Tyulenovo. Am parcurs o parte din drum  paralel cu malul, apropiindu-ne și depărtându-ne de el.

Am mai făcut un popas pe plaja mică și pietroasă din Shabla, unde am privit valurile care loveau cu putere țărmul, apoi ne-am oprit pe stâncile abrupte din Kamen Briag.

Imi amintesc perfect mirosul sărat al mării și al stâncilor bătute de valuri, al ierbii arse de soare și vântul puternic care bătea din toate direcțiile.

În timp ce  priveam la strălucirea orbitoare a soarelui pe apă, mi-am amintit de câteva cuvinte din înțelepciunea altora, care sunau cam așa: mai spectaculos decât marea e doar cerul, dar totuși sufletul uman le întrece pe amândouă.

Am trecut prin Balgarevo, apoi într-o oră am ajuns la Capul Kaliakra. Am găsit și o parcare destul de mare, unde contra cost am lăsat mașina.

Capul Kaliakra – legenda și istoria locului

Primul care ne-a atras atenția a fost obeliscul ridicat în amintirea celor 40 de fecioare. Despre ele se spune că s-ar fi aruncat în mare pentru a-și păstra onoarea și credința, după ce turcii au asediat cetatea.

Cetatea a aparținut la început dacilor, apoi a fost cucerită de greci. Aceștia i-au schimbat numele din Tirizis în Kali Acra, care înseamnă bun adăpost. Mai  târziu, turcii au denumit-o Celigra.

Interesant este că pentru o perioadă scurtă, Capul Kaliakra a aparținut României, făcând parte din județul Caliacra. Ulterior a trecut sub ocupație turcească,  apoi a devenit proprietatea Bulgariei.

Am vizitat ruinele cetății, am coborât scările care duc spre capela Sf. Nicolae și am privit, prin ochiurile de piatră, imensa mare în culori de albastru și turcuaz.

Am contemplat acest peisaj contrastant cu imaginea aceleiași mări din România și pentru prima dată Marea Neagră a căpătat pentru mine o altă rezonanță.

Capul Kaliakra face parte din rezervația Kaliakra care cuprinde o floră și o faună rare. Panouri întâlnite la tot pasul ne-au pus la curent cu informații despre speciile de arbori sau flori întâlnite, dar și despre păsările și animalele din zonă. Un angajat al restaurantului din interiorul cetății ne-a povestit cum în unele dimineți pot fi zăriți, jucându-se, destul de aproape de mal, delfinii.

Golful și plaja Bolata

Încărcați de soare și de frumusețea mării, am plecat de la Capul Kaliakra spre golful și plaja Bolata. Acesta se află la aproximativ 2 km distanță. Drumul până la golf este foarte îngust și neamenajat. E imposibil ca două  două mașini să treacă una pe lângă alta. Noi însă am avut norocul să nu mai întâlnim pe nimeni până am ajuns la parcarea de lângă plajă.

Plaja este micuță și intimă, ascunsă de maluri înalte de pământ roșiatic. Câteva bărci pescărești ancorate dezordonat pe nisip înfrumusețau decorul și-mi făceau poftă de-o plimbare.

Ne-am înmuiat picioarele în apa rece apoi ne-am întins ca muștele la soare, cu ochii închiși dar cu urechile ciulite la sunetul mării şi al pescăruşilor.

Nu ştiu cât am stat aşa, o oră sau poate mai mult, cert este că atunci cănd ne-am trezit din amorțeală ne era foame. Aşa că am decis să continuăm spre locul în care urma să luăm masa – restaurantul de la ferma de midii Dalboka.

Acesta este situat la aproximativ 10 km de Kaliakra, în direcția Kavarna. Un indicator ne-a informat despre virajul la stânga, pe un drum ce cobora extrem de abrupt până în fața lui.

Ferma de midii Dalboca

Dalboka este o fermă ecologică de midii de aroximativ 800 de metri pătrați amenajată din bani europeni. Se spune că zona ar fi una dintre cele mai curate din Marea Negră.

Restauratul este simplu amenajat, însă are ca accesoriu marea și o plajă mică spre care se putea coborî. Meniul bilingv și divers consta în specialități de pește, scoici aduse din larg și fructe de mare. Priveliștea, preparatele și servirea rapidă au fost cele care ne-au încântat și ne-au făcut să încheiem masa cu un: ”Mai venim!”

Ne-am pus apoi din nou în mișcare, despărțindu-ne pentru un timp de minunata mare pe care urma să o reîntâlnim în Balcic,  pe înserat, într-o atmosferă diferită despre care poți citi aici.

CITEȘTE ȘI:

O zi în Balcic. Vizită la Castelul Reginei Maria
Apus de soare în Balcic