Soarele cobora tăcut spre asfințit învăluind pe nesimțite faleza într-o nuanță caldă de galben auriu. Nu era un apus care să ne ofere un spectacol grandios de culori, însă liniștea care începea să se lase ne îndemna la o plimbare cu paşi rari prin portul de iahturi, printre care marea bolborosea fără noimă. Se auzeau acorduri de chitară, povești citite înainte de culcare și sticle ciocnite alături de: „Nazdrave!”.

Călcam alene spre capătul pontonului, printre cutiuțe cu râme, undițe şi găleți de pe fundul cărora din când în când mai tresărea câte un peştişor, spre mândria pescarilor şi încântarea odraslelor la vederea unui asemenea spectacol.

O mișcare în apa verzuie mi-a atras atenția. Un rac își ascuțea foarfecele pe o suprafață strălucitoare. M-am apropiat și i-am schimbat ușor traictoria, apoi încet am scos din apă minunea…o frumusețe de scoică, perfectă, fără nici o spărtură.

M-am minunat ca un copil care vede pentru prima dată așa ceva, apoi am șters-o cu grijă și am băgat-o în buzunar. Am luat-o acasă, drept suvenir, primul din Balcic și cel mai frumos!

Se-nsera și luminile începeau să se aprindă. De la terase, o muzică diafană răzbea până la noi, chemându-ne la cină. Am ignorat totuși impulsul de a ne umple stomacurile și ne-am apropiat de Castelul Reginei Maria frumos luminat, cu pereții albi și turnul negru, ca un minaret.

Ne-am oprit la vederea grădinilor înalte și am tras cu ochiul. N-am întârziat totuși prea mult. Eram obosiți după ziua plină petrecută la Kaliakra. Am citit programul de vizită și am hotărât că acesta va fi primul loc în care ne vom opri a doua zi. Ne-am întors spre hotel fără să mai cinăm, ne-am trântit în pat și am dormit fără să visăm.