Boca do Inferno și stațiunea Cascais, Portugalia

Mă întorc cu gândul la Portugalia ca să ”plătesc” o datorie mai veche legată de Boca do Infero și Cascais, una din stațiunile portugheze preferate de turiștii care vizitează Lisabona și care își doresc să facă plajă sau baie în ocean.

Am petrecut aici câteva ore în dimineața dinaintea plecării spre casă. Voiam să vedem Boca do Inferno și speram ca valurile oceanului să fie agitate ca să putem experimenta ceea ce îmi imaginam a fi puțin scary atunci când mă gândeam la grota cunoscută sub numele de ”Gura Iadului”. 

N-a fost să fie. Am nimerit o zi senină și liniștită, fără nici o adiere de vânt și fără valuri învolburate, însă am avut parte de alte evenimente care ne-au făcut plimbarea frumoasă.

Cascais

Cascais a fost la început un sat oarecare de pescari, care a ieșit de sub anonimat la sfârșitul sec. al XIX-lea, când regele Luis I a ales să stabilească aici reședința de vară. Zona a devenit imediat preferata nobilimii, iar ulterior s-a dezvoltat și transformat în ceea ce astăzi este o stațiune elegantă, care mai păstrează printre vile și hoteluri moderne, frânturi de istorie.

Din Lisabona în Cascais am ajuns cu trenul, pe care l-am luat din gara Cais do Sodre. Călătoria a durat o jumătate de oră, iar biletul a fost gratuit cu Lisboa Card.

La numai 5 minute după ce am coborât din tren am ajuns la prima dintre cele două plaje din centrul stațiunii Cascais, Praia da Rainha, care se află la distanță de o stradă față de gară. Plaja este tare drăguță, mică și intimă, ascunsă de stânci.

Am traversat, apoi, câteva străduțe pavate cu piatră cubică albă și neagră, în forme ondulate, ca niște valuri și în alte 10 minute am ajuns în dreptul celei de-a doua plaje, Praia da Ribeira, mai mare și închisă, pentru că în ziua respectivă urma să aibă loc o demonstrație a forțelor armate, la care am asistat și noi după ce ne-am întors de la Boca do Inferno.

Deși nu apare pe lista obiectivelor care pot fi vizitate în Cascais, la câțiva pași de ocean se află casa în care a locuit Mircea Eliade, pe Rua de Saudade 13, locul unde a luat naștere Jurnalul portughez. Clădirea este marcată printr-o plachetă rotundă, care menționează trecerea scriitorului pe acolo.

În Cascais mai pot fi vizitate Muzeul Castro Guimaraes, Museu do Mar sau Igreja de Nossa Senhora da Assuncao, dar cel mai căutat loc este, fără îndoială, Boca do Inferno, situat la 2 km distanță de centrul stațiunii.

Boca do Inferno

N-am văzut indicatoare care să ne arate direcția spre Boca do Inferno, însă intuiția ne-a făcut s-o luam pe lângă șoseaua principală care traversează stațiunea. Am trecut pe lângă vile cochete, învelite cu azulejos și flori superbe agățătoare, apoi ne-am plimbat pe lângă portul de iahturi și ne-am oprit în dreptul farului Santa Maria, de unde se auzea destul de tare cântat, un fragment de muzică simfonică.

Am continuat paralel cu oceanul și în aproximativ 40 de minute am ajuns la ”Gura Iadului”, după ce am mai făcut câteva opriri în locurile unde stâncile formau platforme deasupra oceanului și ne invitau să contemplăm.

Odată ajunși acolo, am fost puțin triști pentru că, așa cum am mai spus, natura nu ne-a oferit spectacolul așteptat, cu valuri spumegânde și zgomote puternice, în schimb am găsit câțiva pescari care, printre altele, au scos la un moment dat din apă o stea de mare, prima pe care am văzut-o în mediul ei natural și nu la acvariu.

A fost o surpriză plăcută care a echilibrat balanța așteptărilor. N-am avut parte de valuri care să ne înfioare, însă plimbarea până acolo ne-a încântat. Zona e frumoasă și merită oricum explorată.

Cât despre steaua de mare… după ce ne-am minunat privind-o și pozând-o din toate unghiurile posibile, a ajuns înapoi în ocean, lucru care m-a bucurat pentru că la câțiva pași mai încolo am văzut, întinse pe pietre, câteva exemplare moarte.

Boca do Inferno este o formațiune stâncoasă în care forța apei a săpat la început o peșteră, iar ulterior, după ce peretele din spate s-a prăbușit, aceasta a devenit o grotă deschisă. A rămas în picioare arcada prin care în timpul furtunilor, valurile oceanului lovesc cu bubuituri puternice și țâșnesc apoi pe dedesubt, iar vântul dă naștere unor sunete care înfioară.

Dacă parcurgeți la orele amiezii drumul spre Boca do Inferno ar fi bine să aveți la voi o pălărie sau ceva cu care să vă protejați capul, pentru că în ultima parte a traseului nu există deloc porțiuni umbroase, iar soarele este foarte puternic. Noi nu am avut și am cam suferit din această cauză. Partea bună a fost că am găsit acolo un chioșc de la care am cumpărat apă rece ca să ne mai răcorim, înainte de a ne întoarce spre Cascais.

Drumul înapoi spre centrul stațiunii a fost mai greu din cauza căldurii și a soarelui care ne bătea fix în cap, dar odată ajunși în dreptul plajei Ribeira ne-am mai revenit din moleșeală pentru că ne-am concentrat atenția asupra exercițiului militar care era în plină desfășurare.

Am auzit împușcături, am văzut soldați camuflați care se târau pe coate prin nisip și scafandri care plonjau din elicoptere în apă. Dar chiar dacă a fost interesant, m-am bucurat când s-a terminat.

Abia așteptam să calc în grabă nisipul fierbinte și să ating cu tălpile încinse oceanul.

Și când am făcut-o am fost fericită! Am cules scoici colorate și le-am băgat în rucsac drept suvenir, apoi ne-am ascuns la umbră, iar după ce ne-am mai odihnit, ne-am întors în Lisabona și în aceeași zi în România, aducând cu noi nisip, miros de ocean și amintiri frumoase de vacanță. 

Fii la curent cu ultimele postări și urmărește blogul meu de călător pe instagram sau pagina de facebook. Te aștept să vizităm împreună lumea!

CITEȘTE ȘI:

Lisabona meu amor… I. Belem și Alfama

Lisabona meu amor… II. Baixa, Bairro Alto și Chiado

Cabo da Roca și Palatul Pena