ORTA SAN GIULIO-MISTER ȘI SACRALITATE
E ciudat cum un loc atât de frumos le poate fi aproape necunoscut italienilor. I-am spus într-o dimineață Laurei, gazda noastră, că urmează să mergem la Orta San Giulio. A făcut ochii mari și ne-a întrebat unde e asta. Nu știa nimic. Nu auzise. E adevărat că lacul Orta e mic, nu are dimensiunile Lacului Como sau Maggiore, dar e totuși un punct de atracție turistică. Am făcut noi pe ghizii și i-am arătat pe hartă locația, promițându-i impresii la întoarcere.
Situat în provincia Novara, Orta San Giulio e un loc plin de istorie și mister. E un sat cu clădiri vechi pictate, cu străzi înguste pietruite, lăcașuri de cult și un mic port de unde pleacă bărci spre insula San Giulio.






Insula e mică, dar emană un aer de sacralitate. La intrare se află Basilica San Giulio, ale cărei clopote băteau în momentul sosirii noastre.
Străduțele umbrite poartă diverse nume, ca ”Drumul Tăcerii” sau ”Aleea Meditației”, iar pe tăblițele atârnate din loc în loc pot fi citite în mai multe limbi, mesaje ca ”tăcerea e adevăr și rugăciune” sau ”ascultă liniștea, sunetul apei, al vântului, ascultă-ţi paşii”.


Legenda spune că insula a fost locuită de dragoni și șerpi până când San Giulio, un constructor de biserici din Grecia a ajuns aici și a stârpit misterioasele creaturi.
Pentru că nici unul din pescari nu s-a încumetat să-l ducă cu barca pâna la insulă, San Giulio și-a scos mantaua și a întins-o, plutind cu ea deasupra apei. Cu o mână vâslea iar cu cealaltă se lupta cu dragonii.
După ce a scăpat insula de sub stăpânirea fiarelor, a plantat copaci, flori și a construit basilica ce azi îi poartă numele.

Ne-am oprit pe un ponton și ne-am răcorit cu picioarele în apă, am făcut cu mâna turiștilor care treceau cu bărcile pe lângă noi apoi ne-am continuat drumul, ajungând într-o oră înapoi la locul de unde am plecat.



Insula găzduiește anual festivaluri de muzică și poezie care au loc în edificii ce aparțin unor persoane particulare, iubitoare de frumos și cultură.
No Comments