Pe unde m-a purtat 2017
A mai trecut încă un an, un an în care m-am bucurat și am simțit emoția fiecărei plecări. Un an în care am învățat multe despre călătorii și blogging, un an în care am cunoscut oameni pe care acum îi prețuiesc, un an în care am evoluat. Am înțeles în 2017 că ”mai importantă decât destinația e călătoria” și că depinde de noi dacă vrem sau nu ca visele să devină realitate.
Și pentru că anul acesta mi-am propus să fac parte din bloggerii care-și fac bilanțul la sfârșit de an, hai să-ți povestesc pe unde m-a purtat 2017:
Cheile Grădiștei-Fundata
Începutul anului m-a găsit la Fundata, unde am descoperit încă o părticică din frumusețea tării noastre. M-am bucurat de zăpadă, peisaje de vis și o ceainărie-bibliotecă în vârful muntelui. Găsești întreaga poveste aici.
Poiana Stânii și Stâncile Franz Joseph
Aprilie m-a purtat pe poteci regale, pe urmele pașilor lui Carol I, din Sinaia până în Poiana Stânii. Am vizitat Castelul Peleș, apoi am parcurs prin pădure drumul regal către poiană, unde avut parte de un spectacol al naturii. O mulțime de brândușe, ghiocei și spânzi ne-au bucurat și ne-au adus aminte de frumusețea primăverii.
Roma și Vatican
În luna mai am ajuns la Roma. Am descoperit atunci cele mai frumoase piețe din ”Orașul Etern” și am învățat că în timpul călătoriilor e bine să fii vigilent și să ai grijă de tine și bagajul tău. Faptul că era să rămân fără acte și bani într-o stație de metrou m-a făcut să devin mai atentă. Citește aici despre măsurile de siguranță de care e bine să ții și tu cont atunci când călătorești.
Și dacă tot am ajuns în Roma, am făcut și turul Vaticanului care e într-adevăr impresionant. Basilica și Piața San Pietro m-au lăsat cu respirația întretăiată de atâta grandoare.
Satul Prunilor și Caraiman în haine de sărbătoare
Nunta prietenilor mei, Ileana și Liviu m-a adus în luna iulie mai aproape de cer, la Crucea de pe Caraiman. Un vis al lor ce a devenit realitate în prezența naturii și a câtorva prieteni.
Tot atunci am descoperit Satul Prunilor, care nu e un sat propriu-zis, ci un complex drăguț de vile localizat în Pietroșița, unde ne-am răsfățat pentru câteva zile. Am petrecut timpul lenevind ziua la umbră, iar seara ascultând greierii.
Tinovul Mare și Lacul Colibița
În august am avut parte de o vacanță în Bucovina. Am vizitat mănăstirile Vorăneț și Gura Humorului, am urcat pe Transrarău, am făcut un popas la Piatra Șoimului apoi am descoperit Tinovul Mare, un loc special, care mi-a rămas la suflet.
Tot atunci ne-am oprit și pe malul Lacului Colibița despre care am scris aici.
Salina și Cheile Turzii
Turda ne-a dezvăluit în septembrie două locuri deosebite: Salina și Cheile Turzii. Salina Turda m-a uimit prin dotările moderne din subteran, iar Cheile Turzii prin frumusețea naturii. În salină ne-am urcat în roată și ne-am plimbat cu barca pe lac, iar în Chei am traversat poduri peste râu, am mers pe poteci înguste pe lângă stânci înalte iar la sfârșit ne-am odihit într-o poieniță cu iarbă proaspătă.
Budapesta și Szentendre
În luna octrombrie am învățat cum să călătoresc cu buget redus. Am fost într-un city break în Budapesta unde am experimentat pentru prima dată cazarea într-un hostel. Tot atunci am învățat să apreciez mai mult ieșirile în compania prietenilor apropiați.
Tot în octombrie am vizitat Szentendre, un sătuc vesel și colorat aflat la întorsătura Dunării, despre care am numai cuvinte de laudă.
Aștept 2018 cu bagajul și câteva planuri făcute. Un an plin de călătorii îți doresc și cât mai multe descoperiri despre tine și lume!
8 Comments
Cristina 1 ianuarie 2018
La mulți ani și un 2018 și mai fain!
Eu anul ăsta cred că stau un picuț mai potolită, e greu de bătut 2017 în materie de călătorii: Laos, Hong Kong și Macau, Penang, Singapore, Japonia plus o lună petrecută acasă – în România, și un pic prin Thailanda.
Andreea 1 ianuarie 2018
Grozav an! Pentru ca spui ca 2017 e greu de batut, o sa-ti urez un 2018 care sa te surprinda! Calatorii frumoase, dar sa le stim si noi!
Dan 1 ianuarie 2018
Încearcă Europa de Est 🙂
Sunt prețuri bune și ai ce vedea
Cristina 2 ianuarie 2018
Aș încerca, dar nu-s prin zonă atât de mult încât să apuc a merge prin Europa de Est 🙂
Dan 1 ianuarie 2018
Sănătate și idei bune de călătorie 🙂
La Mulți Ani 🙂
Andreea 1 ianuarie 2018
Multumesc, la fel, Dane! 🙂
ganduriledintrepagini 1 ianuarie 2018
Foarte frumoase locurile pe unde ai fost, unele le-am vizitat și eu. La mulți ani și un an nou cât mai bun!
Andreea 1 ianuarie 2018
La multi ani si tie cu sanatate si ganduri bune!:)