Grota Tatarilor

Cheile Vârghișului – traseu ușor în munții Perșani

Cheile Vârghișului, un alt loc frumos din România despre care până vara asta n-am știut. Dar omul cât trăiește, tot învață și descoperă. Și nu numai atât. Mai spune și altora despre descoperirile lui, așa că azi îți povestesc despre 3 peșteri și 9 poduri peste râu, sau despre cât de fain e să faci un traseu prin Cheile Vârghișului.

Cum ajungi la Cheile Vârghișului

Cheile Vârghișului sunt poziționate la limita dintre Covasna și Harghita, motiv pentru care poți ajunge aici, fie venind dinspre satul Merești (Harghita), fie dinspre Vârghiș (Covasna), așa cum am făcut noi.

Din comuna Vârghiș până la intrarea în Chei mai sunt vreo 12 km de parcurs pe un drum cu o singură bandă, dar cu destul de multe alveole în care te poți refugia în caz că vine vreo mașină din sens opus.

Drumul e asfaltat aproape în totalitate. Doar ultimii doi km sunt denivelați și neasfaltați, dar fără grabă, poți parcurge această porțiune cu orice fel de mașină.

Noi am lăsat mașina în fața centrului de informare turistică, însă ulterior ne-am dat seama că am fi putut ajunge cu ea până în campingul din buza cheilor. Dar n-a fost bai. De la centru de info am luat-o la picior și ne-am făcut încălzirea.

centru de informare turistica cheile varghisului

Trasee prin Cheile Vârghișului

Traseul principal care traversează Cheile Vârghișului de la un capăt la altul este marcat cu cruce albastră. Însă în afară de acesta, mai sunt încă două trasee pe care le poți parcurge: unul marcat cu dungă galbenă, cu care te vei intersecta la un moment dat și care care te va duce la Peștera Mare de la Merești și apoi sus, deasupra cheilor; și încă unul circular, marcat cu punct roșu, care merge numai pe deasupra stâncilor.

traseu cheile varghisului, covasna

Noi am luat la picior poteca marcată cu crucea albastră și am străbătut cheile pe drumul clasic, care traversează râul Vârghiș de pe un mal pe celălalt cu ajutorul a 9 poduri, iar din când în când am făcut mici abateri ca să vizităm și peșterile de care îți spuneam la început.

Grota Tătarilor și Peștera Mare de la Merești – vedetele din Chei

Cele mai vizitate peșteri din Cheile Vârghișului sunt: Peștera Șura Cailor, Peștera Mare de la Merești și Grota Tătarilor. Pe prima din ele n-ai cum să o ratezi. E super vizibilă și poziționată lângă cel de-al treilea pod din chei, pod pe care e bine să-l ții minte pentru că e un punct de reper important.

podul nr. 3 din cheile varghisului
Al treilea pod din Cheile Vârghișului
Pestera Sura Cailor din Cheile Varghisului
Vedere din Peștera Șura Cailor

Grota Tătarilor în schimb, nu e semnalizată pe nicăieri și nici pentru Peștera Mare de la Merești nu găsești indicații decât în limba maghiară, așa că dacă n-ai cunoștințe în domeniu, bâjbâi sau mai rău, treci pe lângă, fără să știi.

Însă ca să nu ți se întmple asta, uite cum poți ajunge la Grota Tătarilor: înainte de cel de-al treilea pod, vei observa pe stânga o potecă ce urcă susțiut prin pădure. Ia-o în direcția aceea și în aproximativ 10 minute vei ajunge la grotă. La un moment dat poteca începe să se ramifice, dar dacă ții dreapta, vei ajunge unde trebuie.

Atenție! Ca să poți ajunge la Grota Tătarilor ai nevoie de încălțăminte adecvată. Nu neapărat la urcare, cât la coborâre. Poteca e abruptă, iar pământul alunecos și nu prea ai puncte de sprijin.

Grota Tatarilor
Grota Tătarilor, Cheile Vârghișului

La Peștera Mare de la Merești e mult mai ușor de ajuns: ia ca punct de reper tot cel de-al treilea pod, locul unde te vei intersecta cu traseul cu dungă galbenă. Imediat după ce traversezi podul, fă dreapta și vei vedea scările metalice care te vor conduce către peșteră.

Peștera este printre cele mai lungi din Carpații Orientali și adăpostește una dintre cele mai mari colonii de lilieci, așa că dacă vrei să te afunzi în întuneric și să vezi liliecii, ia-ți de acasă o frontală pentru că lanterna de la telefon nu va face față.

Mai ai grijă să nu atingi pe întuneric pereții peșterii pentru că s-ar putea să deranjezi vreunul din mulții păienjeni care stau atârnați de ei. Brrr….deja mi s-a facut pielea ca de găină!

liliac in Pestera Mare de la Meresti, Cheile Varghisului
intrarea in Pestera Mare de la Meresti
pestera Mare de la Meresti

Traseu prin Cheile Vârghișului -dificultate și durată

Traseul prin chei are o lungime de 4 km și nu e dificil. În 2 ore de mers super lejer ajungi la capătul lor. Poteca te poartă prin pădure și pe malul răului Vârghiș. De cele mai multe ori e pietroasă, așa că (repet), ai nevoie de o încălțăminte adecvată.

Vei întâlni pe traseu și locuri în care va trebui să te cațări pe stânci, de cele mai multe ori în apropierea podurilor care traversează râul de pe o parte pe alta. Însă nu-ți fă griji, porțiunile acestea sunt prevăzute cu lanțuri.

podul nr 4 din Cheile Varghisului

Și dacă am amintit de poduri, mai trebuie să știi că dintre cele 9, vreo 6 sau 7 sunt din acelea mișcătoare, care-ți fug de sub picioare dacă te grăbești sau alergi pe ele. Unii găsesc în chestia asta un motiv de distracție, alții de frică.

Mai scrie la intrare că zona e frecventată de urși și vipere, dar dacă nu mergi singur și nu părăsești poteca marcată, nu cred ca ai motive să-ți fie teamă.

Pod peste raul Varghis
Cheile Varghisului, Covasna

Ce mi-a plăcut și ce nu

Ca fenomene naturale, mi-au plăcut locurile în care apa a săpat la baza stâncilor forme ascuțite, care în combinație cu vegetația m-au făcut să mă gândesc de câteva ori la Thailanda, un loc în care, culmea, nici n-am ajuns, dar știi cum e, cu internetul de azi poți călători virtual aproape oriunde.

Stanci modelate de apa  pe traseul prin Cheile Varghisului
pe malul raului Varghis

Mi-a mai plăcut că pe traseu am găsit panouri cu informații despre plantele și animăluțele din rezervație, ceea ce mi s-a părut util pentru cei care vin aici cu copiii.

Iar spre seară, deși se adunase multă lume pe marginea râului, nu ne-am simțit agresați sonor și am putut să ne vedem fiecare de ale noastre fără să ne deranjăm.

Ce nu mi-a plăcut? În primul rând faptul că nu am găsit indicatoare pentru peșteri, apoi că în unele zone erau copaci căzuți și lăsați pe marginea drumului, pe lângă alte uscăciuni necurățate. Și pe alocuri, destul de aproape de potecă, am zărit destul de multe șervețele lăsate pe jos la vedere. Atât zic și înțelegi tu restul.

Totuși pentru că perfecțiunea nu există, eu zic să mergi să vezi Cheile Vârghișului, să te bucuri de liniștea și frumusețea naturii și nu uita ca la rândul tău să o protejezi și să ai grijă de ea. Fii civilizat și nu lăsa gunoaie în urma ta.

P. S. Dacă tot ai ajuns în Ținutul Secuiesc, acolo unde tradiția băii la ciubăr e la ea acasă, îți recomand să nu ratezi experiența aceasta. Chiar dacă e vară, nopțile pe acolo sunt reci, așa ca o baie la 40 de grade sub cerul înstelat, nu-i deloc de refuzat.

Cheile Varghișului și peșterile din chei

Fii la curent și cu alte postări și urmărește-ma și pe facebook și instagram. Te aștept să descoperim împreună și alte locuri frumoase din România!

CITEȘTE ȘI:

Vizită la Castelul Kalnoky din Micloșoara

Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș – locuri de neratat lângă Băile Tușnad

Cheile Tișiței – descoperă splendorile din Vrancea

4 Comments Write a comment

4 Comments

  • X 28 august 2020

    Si cate legende si povesti adevarate au pesterile, pe care le cunosc doar localnicii! Pacat insa ca s-a facut si aici turism de masa!

  • Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 24 – 30 august 2020? 2 septembrie 2020

    […] Covasna: Cheile Varghisului si pesterile din Chei – blogulmeudecalator.ro 13118 Facebook interactions […]

  • Mary Sirbu 10 decembrie 2020

    Draga mea Andreea, ce ma bucur sa descopăr ca am vizitat amândouă, probabil la mica distanta de timp, Cheile Verghisului!
    Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca a existat și o alta peșteră, cea Mare. Habar nu am avut de ea!

    • Andreea 21 decembrie 2020

      Oh, ce frumos! Da, pestera Mare de la Meresti e interesanta prin faptul ca e plina de lilieci pe care ii poti vedea destul de aproape de intrare. Dar nu-o bai, cine stie cum mai ajungeti pe acolo si veti avea ocazia s-o vedeti.

Leave a Reply