Un, dos, tres! Un, dos, tres! era ritmul pe care solista încerca să-l imprime bătăilor noastre din palme. Vocea ei dramatică umplea întreg restaurantul.

Am simțit cum mă furnică pielea, apoi un val de emoție m-a luat prin surprindere și brusc mi-am dat seama că-mi ard obrajii. Să fi fost de la cele două guri de vin pe care apucasem să le beau înainte să înceapă spectacolul, sau de la faptul că nu mai văzusem pe viu o asemenea reprezentare? Sau poate amândouă la un loc…