10 locuri in natura de vizitat in Harghita

9 locuri în natură de vizitat în județul Harghita

Harghita, un județ care abundă în locuri frumoase, unele din ele cunoscute ca destinații de top din România, altele mai puțin știute, însă toate atrăgătoare în perioada aceasta, când ne dorim cu toții să petrecem cât mai mult timp în natură.

Am descoperit o parte din locurile despre care urmează să-ți spun, vara aceasta, iar pe celelalte, de-a lungul timpului. O să-ți spun și despre destinații pe care încă nu le-am văzut, dar sunt în wishlistul meu cu locuri de vizitat în Harghita. Poate ajungi tu înainte și îmi povestești despre ele sau poate ai fost deja și îmi lași câteva impresii mai jos, în comentarii.

Locuri de vizitat in Harghita – Cheile Vârhișului

Cheile Vârghișului se află la granița dintre Harghita și Covasna și poți ajunge la ele venind fie dinspre comuna Vârghiș (Covasna), fie din Merești (Harghita).

Ce ai de văzut în Cheile Vârghișului? Frumusețea naturii pe parcursul a 4 km de traseu, pe care îl străbați prin pădure, pe malul râului Vârghiș, traversând 9 poduri, care te poartă când pe un mal când pe celălalt.

podul nr 4 din Cheile Varghisului
Pod peste raul Varghis

Mai găsești aici și 3 peșteri dintre care una cu lilieci, deci nu uita să-ți iei frontala de acasă dacă vrei să-i vezi. Am scris aici mai multe despre experiența din Cheile Vârghișului, despre ce mi-a plăcut și ce nu.

intrarea in Pestera Mare de la Meresti

Pista de bob din comuna Lunca de Sus

La Lunca de Sus se lasă cu adrenalină pentru că aici vei găsi cea mai mare pistă de bob din România, pe care poți zbura cu o viteză maximă de 45 de km/oră. Ceea ce mi s-a părut fain e că poți oricând controla viteza și frâna în caz că e nevoie, dintr-o manetă a bobului.

Ski Gymes se numește pârtia și te poți bucura de ea chiar și cu prichindeii, cu condiția ca aceștia să aibă peste 3 ani.

Îți spun, e nebunie curată și crează imediat dependență. Eu m-am dat de 4 ori și aș mai fi stat acolo până seara, dacă nu s-ar fi aglomerat.

Pista e construită pe un deal înconjurat de un peisaj extraordinar de frumos, așa că dacă vii dimineața, când nu e aglomerat te poți da fără grabă și admira priveliștea superbă din jur.

Așadar, pune pe listă Lunca de Sus, nu numai pentru bob, dar și pentru aerul curat și peisajele de vis!

Poiana Zânelor din Borsec

…un loc în care poți petrece o zi fără să te plictisești. Poți face aici băi în aer liber, pentru diverse afecțiuni, poți face drumeții scurte către Grota Urșilor și Peștera de Gheață, poți merge la mofetă sau te poți relaxa în zona de agrement frumos amenajată cu măsuțe, bănci, leagăne și șezlonguri.

locuri de vizitat in Harghita -poiana zanelor
valea zanelor borsec

Noi am ajuns în Poiana Zânelor într-o dimineață ploioasă, dar chiar și așa, tot am avut chef s-o explorăm. Am vizitat Grota Urșilor care este senzațională și Peștera de Gheață, care nu e cine știe ce, însă traseul până la ea e frumos și merită parcurs.

grota ursilor borsec
Grota Urșilor

Aaa… si în timp ce ne plimbam prin poiană am văzut și două căprioare. Parcă am avea o înțelegere cu ele. De fiecare dată când venim în Harghita le întâlnim.

Lacul Sfânta Ana

…singurul lac vulcanic de pe teritoriul României, format în craterul Ciomatului mare care s-a stins cu mulți ani în urmă. Lacul nu e întins ca dimensiuni, însă cadrul natural în care e amplasat e de-o frumusețe aparte.

Și știi când te poți bucura pe deplin de el? După ce trece vara și nu mai e aglomerat. Imaginează-ți o dimineață de toamnă însorită pe malul lacului, printre frunze îngălbenite și raze care te fac să-ți dai geaca jos și s-o întinzi pe iarbă. Îți pui mîinile sub cap și privești cerul, brazii, respiri aerul curat și te bucuri de minunile naturii.

Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș
culorile toamnei la Lacul Sf Ana

Tinovul Mohoș

La doi pași de lacul Sfânta Ana, găsești rezervația naturală Tiovul Mohoș pe care o poți vizita numai însoțit de un ghid. Există tururi organizate care se fac din două în două ore, așa că dacă ajungi la Sf. Ana, organizează-te în așa fel încât să nu ratezi Tinovul Mohoș.

Tinovul Mohoș

Cred că cea mai bună perioadă de vizitare a Tinovului Mohoș este primăvara, când ai ocazia să vezi și vedeta rezervației, renumita carnivoră Roua Cerului.

Despre Tinovul Mohoș am mai scris aici, unde o să găsești și mai multe poze tomnatice de la Lacul Sfânta Ana.

Tinovul Mohoș

Locuri de vizitat în Harghita – Lacul Roșu

Da, încă un lac de vizitat și dacă s-ar putea, tot toamna. N-am ce să fac, asta-i una din plăcerile vieții mele! Iubesc toamna, iar toamna pe malul lacurilor e pentru simțurile mele aproape un extaz.

toamna-la -Lacul-Rosu

Lacul Roșu se află la granița dintre Harghita și Neamț, iar istoria formării lui sună cam așa: în urma unei alunecări de teren provocate de un cutremur, valea în care se află azi lacul a fost blocată de grohoțiș, apoi ulterior inundată din cauza unor furtuni puternice repetate. Brazii din valea inundată, de fapt bucățile de trunchiuri care au mai rămas, s-au pietrificat în timp, iar astăzi pot fi văzute deasupra apei.

Vf. Suhardul Mic

Dacă tot ai ajuns la Lacul Roșu îți propun ca după tradiționala plimbare cu barca, să faci și o drumeție scurtă până sus, pe Suhardul Mic, ca să te bucuri de priveliști încântătoare asupra zonei.

Traseul e scurt și ușor și străbate poienițe cu miros de cimbrișor, dar și zone împădurite. Mai multe despre Lacul Roșu, Cheile Bicazului și Suhardul Mic am mai scris aici.

traseu- pe-Suhardul-Mic
peretele suhardului mic
on top of the world

Cheile Bicazului (bonus la cele 9 locuri de vizitat în Harghita)

Pentru Cheile Bicazului am făcut o mică abatere de la subiect, dar zic că nu se supără nimeni. La cât de frumoase sunt, ar fi și păcat să nu vorbim și de ele, mai ales că le găsești la doi pași de Lacul Roșu.

Până recent, administrarea lor a fost subiect de dispută între județele Neamț și Harghita, însă se pare că în luna iunie 2020 instanța a hotărât ca ele să revină și să rămână definitiv în administrația județului Neamț.

Cheile Bicazului

Cheile Bicazului sunt unele dintre cele mai spectaculoase chei din România, pe care le poți străbate cu mașina sau pe jos. Râul Bicaz te va însoți mereu, iar dacă vrei amintiri din zonă, găsești aici și câteva căsuțe de lemn cu suveniruri specifice zonei.

Cheile Bicazului
Cheile Bicazului

Locuri de vizitat în Harghita – lacul și barajul Zetea

Lacul Zetea e raiul iubitorilor de pescuit. Situat în localitatea cu același nume, lacul Zetea este un lac artificial format pe râul Târnava Mare.

O mulțime de specii de pești își fac veacul în apele lui, ceea ce-l face extrem de atrăgător pentru pasionații de pescuit, dar nu numai. Găsești aici clean, păstrăv, crap, șalău, știucă, biban, etc.

Noi am ajuns la barajul și lacul Zetea astă iarnă, când de la mic la mare, turist sau localnic, cu toții dădeau la copcă cu o relaxare care pe mine mă cam înspăimânta.

locuri de vizitat in Harghita- la pescuit pe lacul Zetea
locuri de vizitat in Harghita-lacul zetea

De fapt statul pe gheață în mijlocul lacului mi s-a părut scarry, dar deh, mie încă nu mi-a trecut de tot fobia de apă, așa că plimbarea scurtă pe malul lacului înghețat mi-a pus la încercare toate simțurile.

Mi-ar fi plăcut să-ți povestesc despre cât de curajoasă am fost și cum am traversat lacul înghețat alături de alți trecători, însă ar fi un basm cu greuceni. În realitate, am eșuat. Când m-am văzut mai departe de mal, înconjurată numai de gheață, m-am panicat și m-am întors. Mno, am și eu limitele mele.

locuri de vizitat in Harghita - lacul Zetea inghetat

Lacul și Barajul Frumoasa

La fel ca Lacul Zetea, lacul Frumoasa (situat în comuna Frumoasa) atrage mulți iubitori de pescuit. Însă nu numai. În zonă s-au contruit destule pensiuni care să pună la dispoziția turiștilor cazare într-o atmosferă liniștită, în mijlocul naturii.

locuri de vizitat in Harghita -lacul Frumoasa

Noi am făcut o oprire scurtă pe malul lacului la întoarcere de la Lunca de Sus și ne-a plăcut tare mult culoarea apei și liniștea locului.

Wishlistul meu cu locuri de vizitat în Harghita

-Piatra Singuratică și vf. Hășmașul Mare

-Cascada cu apă termală din Toplița

-Vârful Harghita-Mădăraș

-poiana narciselor de la Vlahița

-Muntele Gordon cu Statuia Inima lui Isus

Sunt sigură că și tu mai știi locuri frumoase din natură în județul Harghita, așa că nu le ține numai pentru tine, scrie-le în comentarii, ca să le facem cunoscute.

Fii la curent și cu alte postări și urmărește-mă pe facebook și instagram. Te aștept să descoperim în continuare locuri frumoase din România!

CITEȘTE ȘI:

Cheile Tișiței și Cascada Putna – descoperă splendorile Vrancei

Dumești, Rimetea și Colțești – 3 sate de vis din Județul Alba

Racoș. Lacul de Smarald, Vulcanul Stins și Coloanele de Bazalt

9 Comments Write a comment

9 Comments

  • Corina Avram 13 septembrie 2020

    Izvoarele cu apa minerala Bilbor

    • Andreea 14 septembrie 2020

      Chiar trebuie sa fie deosebite izvoarele astea, pentru ca esti a 5 sau a 6 persoana care le recomanda! Mersi mult! 🙂

  • Bogdan 13 septembrie 2020

    Parcul de aventură BaluPark din Harghita Băi. Catedrala franciscana de la Șumuleu-Ciuc, Mănăstirea Izvorul Mureșului. Mini Transilvania, Salina Praid.

    • Andreea 14 septembrie 2020

      Iti multumesc mult, Bogdan! 🙂

  • Georgeta Blaga 14 septembrie 2020

    Merită văzute și Cascada de la Vărșag împreună cu observatorul din centrul comunei. Comuna Vărșag ca și întindere este mai mare ca Bucureștiul

    • Andreea 14 septembrie 2020

      WOW! Nu stiam! Mersi mult Georgeta pentru sugestii.Le-am pus pe lista! 🙂

  • Pal Zoltan 14 septembrie 2020

    As mai adauga: daca e perioada narciselor, sa nu va opriti doar la Vlahita, ci veniti pe platoul Kalinda dintre Lupeni si Corund. Fara de sfarsit, numai narcise. Alte locuri: Dealul Melcului, locul fermecat unde se naste aragonitul de Corund. Cireasade pe tort poate fi si Canionul de Sare din Praid.

    • Andreea 14 septembrie 2020

      Super! Va multumesc mult pentru detaliile legate de narcise dar si pentru celelalte locuri sugerate! 🙂

  • Zelist Blog » Blog Archive » Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 07 – 13 septembrie 2020? 16 septembrie 2020

    […] 9 locuri in natura de vizitat in judetul Harghita – blogulmeudecalator.ro 13154 Facebook interactions […]

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: