Împachetarea-hainelor

Sugestii pentru împachetarea hainelor în bagaj

Ador vacanțele, dar cine n-o face? Sunt sigură că și tu o aștepți cu nerăbdare pe următoarea. Numai că de la momentul în care o plănuiești până la cel în care efectiv pleci, ai de trecut prin câteva etape de organizare – cumpărarea biletelor, rezervarea camerei, stabilirea itinerariului și împachetarea hainelor în bagaj.

Toate bune și frumoase, însă când ajungi la partea în care dai jos trolerul de pe dulap și începi împachetarea hainelor, lucrurile se precipită.

Și totuși pregătirea bagajului de călătorie poate fi ”floare la ureche” dacă ții cont de câțiva pași simpli în selectarea, împachetarea și aranjarea hainelor pe care le iei cu tine.

Cum faci? Cum împachetezi bagajul de vacanță astfel încât să pui în el tot ce ai nevoie și în același timp să-l poți închide ușor, fără să chemi ajutoare? Ba mai mult, să-ți mai rămână și loc pentru câteva suveniruri la întoarcere.

Hai să vedem…

Tomita participa la împachetarea hainelor în bagaj

Selectarea hainelor

Fă o listă orientativă cu ceea ce vrei să iei la tine, scoate hainele din dulap ca să-ți dai seama mai bine cu ce ai de-a face, apoi selectează-le.

Pune în bagaj numai haine pe care le poți combina în mai multe feluri. Nu lua niciodată la tine un tricou despre care gândești ”poate o să vreau să-l port” pentru că aproape sigur nu-l vei îmbrăca.

Mizează pe hainele confortabile și lasă tocurile acasă dacă nu trebuie să participi la vreun eveniment.

Optează pentru o încălțăminte lejeră cu care să poți merge mult fără să-ți simți picioarele obosite.

Și nu uita să verifici vremea. Chiar dacă se anunță bună, gândește ca atunci când mergi pe munte și ia-ți pelerina de ploaie. Uneori te scapă de belele.

Împachetarea și aranjarea hainelor în bagaj – varianta I

Pentru împachetarea hainelor încearcă metoda rulării. Ia pe rând fiecare obiect de îmbrăcăminte și fă-l sul. Vei fi uimit cât de multe haine împachetate în felul acesta îți vor încăpea în bagaj.

impachetarea hainelor în bagaj prin rulare

Pregătește apoi încălțămintea. E recomandat să pui pantofii (sandalele, adidașii, etc.) la fundul bagajului. Însă înainte de a face asta, așează în interiorul lor mici piese de îmbrăcăminte (lenjerie, șosete). Mai economisești astfel din spațiul disponibil.

Învelește încălțămintea în pungi de plastic ca să nu murdărești hainele și aranjeaz-o într-o formă compactă.

Lângă ea pune hainele rulate, astfel încât să acoperi toată suprafața bagajului fără să lași spații goale. Peste ele așează hainele groase (în anotimpul geros), rochiile sau cămășile mai sensibile. Pe acestea împăturește-le lejer, fără să le rulezi.

Împachetarea hainelor în bagaj – varianta II

Video-ul de mai jos îți vine în ajutor cu o altă sugestie pentru împachetarea hainelor în bagaj. Deși pare mai dificilă, crede-mă, n-ai nevoie de prea multă dexteritate. Mie mi-a ieșit din prima, chiar dacă nu excelez la capitolul îndemânare. Ideea este să începi împachetarea cu hainele cele mai voluminoase.

Totuși trebuie să-ți spun că modul acesta de împachetare devine dezavantajos atunci când călătorești doar cu bagajul de mână. Dacă ai nevoie să te schimbi în aeroport sau pe traseu, nu vei reuși să scoți un anumit obiect de îmbrăcăminte fără să faci totul vraiște.

împachetarea-hainelor-în-bagaj

La final nu uita să pui aparatul foto, încărcătoarele și cosmeticele. Și încă ceva…cântărește bagajul înainte să pleci.

Hai că n-a fost chiar greu…ai terminat cu împachetarea hainelor în bagaj. 🙂

Dacă vrei să fii la curent și cu alte postări, urmărește blogul meu de călător pe facebook, instagram sau abonează-te la newsletter ca să primești pe mail următorul articol.

CITEȘTE ȘI:

Măsuri de siguranță de care e bine să ții cont atunci când călătorești

4 Comments Write a comment

4 Comments

  • Angela Tudose 24 ianuarie 2018

    La metoda rulării apelez și eu când călătoresc doar cu bagaj de mână. A doua variantă, cea balot, am încercat-o și n-am observat că aș face economie de spațiu. Deși n-am încercat-o până acum, am tot citit de vidarea hainelor. O să încerc asta data viitoare când fac bagajul.

    • Andreea 24 ianuarie 2018

      Da, cu vidarea am si eu povestea mea. De fiecare data cand planuiesc o plecare imi spun ca ar trebui sa-mi comand niste saci de pe net si de fiecare data cand ma apuc sa-mi fac bagajul pentru vacanta respectiva imi dau seama ca iar am uitat…si tot asa… Oricum, daca apuc sa mi-i iau inaintea ta, iti spun. ☺️

  • Almona 5 februarie 2018

    Rularea o practic si eu. La vidare nici nu ma gândesc. O practic acasa cu hainele care nu sunt de sezon. Când le scot calc la ele de-mi vine rau.

    • Andreea 6 februarie 2018

      Oh, deci nu e avantajoasa. Bine de stiut! 🙂

Leave a Reply