Mai aproape de cer cu Ileana & Liviu

Postarea de azi e despre o altfel de călătorie. Una de dragoste, cu batăi repezi de inimi, cu promisiuni, jurăminte și pași ”mai aproape de cer”. Așa mi-a spus Ileana că vrea să-i fie nunta. Fără ceremonii pompoase, invitați pe care să-i fi văzut de câteva ori în viață și mese festive. Voia ceva simplu și frumos, ca dragostea ei pentru Liviu.

El, mirele, dârdâia de emoție la gândul că urma să-i pună inelul pe deget și apoi să-și ia amândoi lumea-n cap. Și-o luaseră de mult, dar acum devenea oficial și împreună se gândeau cu o seriozitate înțeleaptă la lucrul acesta.

Au urcat în grabă drumul până la Crucea Caraimanului cu rucsacii în spate, ca niște oameni obișnuiți, fără ca nimic să le trădeze gândurile. Doar buchetul Ilenei îi dădea de gol, dar nu era nimeni care să-l observe înafară de noi, pentru că porniseră la drum odată cu răsăritul.

Nu i-a însoțit nici un alai, n-au sunat trompetele și nimeni n-a călcat covorul roșu. Au mers prin praf, zăpadă și vânt, însă la Cruce i-a așeptat Universul cu brațele deschise în culorile cerului și ale munților măreți.

Acolo și-au spus jurămintele. Cu voci tremurânde și-au promis unul altuia DRAGOSTE, RĂBDARE și CREDINȚĂ. S-au sărutat prelung apoi au dat frâu liber îmbrățișărilor și ne-au lăsat să le transformăm gesturile în amintiri.

M-am bucurat că le-am fost alături și am simțit emoția lor, a doi oameni onești și fără prejudecăți, ce s-au lăsat în voia iubirii și s-au dăruit sincer unul altuia într-un loc cum nu se putea mai frumos. La peste 2000 de metri altitudine, acolo unde libertatea e la ea acasă și visele ajung mai repede la cer. Acolo s-au căsătorit prietenii mei, aproape de Dumnezeu și de inima mea.

Intim, adevărat și unic a fost momentul lor de unire. Fiți binecuvântați, dragilor! Eternă să vă fie iubirea!

nunta pe caraimanmireasa pe caraimanbuchet pe caraiman

4 Comments Write a comment

4 Comments

  • Andreea 8 iulie 2017

    O să-ți mulțumesc eu în locul lor pentru urări! Sunt tare frumoase lucrurile pe care le-ai spus. Vacanta faină în continuare! 🙂

  • Andreea 9 iulie 2017

    Thanks sweety! :*

  • Andreea 10 iulie 2017

    In numele lor, iti multumesc! 🙂

Leave a Reply