Deși încerc să evit cât pot aglomerația lunii august, n-am putut rezista propunerii făcute de Corina de a petrece 2 zile în Maramureș. Ne-am organizat destul de repede și după ce am participat la un eveniment în familie, am plecat din Suceava spre Borșa, unde aveam în plan un tur prin munții Rodnei și o plimbare cu mocănița pe Valea Vserului. Visam la șuieratul locomotivei cu abur de aproape un an, dar n-a fost chip să ajung la Vișeu de Sus, așa că acum urma să profit de șansa care mi se oferea, fără să stau prea mult pe gânduri.

Drumul spre Borșa a fost cu de toate. Soare, ceață, ploaie și frig de a trebuit să pornim căldura în mașină, iar la final soarele a fost cel care a triumfat. Ne-am oprit la Pasul Prislop ca să vizităm mănăstirea și să admirăm peisajul, apoi am coborât serpentinele până în stațiunea Borșa, unde ne-am cazat.

Din stațiune până la gara CFF din Vișeu de Sus, de unde pleacă mocănița, mai sunt 32 de km. I-am parcurs cu o seară înainte ca să rezervăm bilete pentru a doua zi și spre norocul nostru am și găsit.

Spun spre norocul nostru pentru că în următoarea dimineată când am ajuns la gară, am dat peste o mare de oameni care se mișca în toate părțile…cozi la ridicarea biletelor deja rezervate, liste de așteptare și rugăminți din partea celor care nu aveau bilete dar voiau să meargă cu mocănița în ziua respectivă. Trenurile erau pline, iar următoarea cursă la care se mai puteau face rezervări era cea de sâmbătă, adică peste 4 zile.

Plimbare cu mocănița în Maramureș

După ce ne-am așteptat cuminți rândul și ne-am luat tichetele, ne-am urcat într-unul din vagoanele descoperite ale trenului, fluturând cu mândrie cele două cartonașe pe care nașu’ urma să le composteze, apoi după un ultim fluierat, trenul s-a mișcat din loc.

Am trecut la început pe lângă câteva gospodării în curtea cărora priveam ca la spectacol pe bunica cu pisica și purcelul cu cățelul, apoi încet, încet, ne-am depărtat de civilizație și ne-am continuat drumul pe marginea râului Vaser, printre copaci prietenoși, ale căror crengi le atingeam cu ușurință doar dacă întindeam mâna.

Prima oprire a fost scurtă, cât să ne dezmorțim după o oră de mers. Am coborât pe malul râului, unde timp de 15 minute am avut program de voie, apoi am plecat mai departe până la stația Cozia, unde am făcut încă o oprire, de data aceasta mai lungă. Am așteptat un alt tren pe care l-am întâmpinat cu telefoanele și camerele foto pregătite.

Am continuat minunata plimbare cu mocănița pe valea Vaserului pe drumul ce cotea continuu pe lângă cursul apei. La fiecare curbă mocănița șuera și pufnea, spre încântarea copiilor din vagonul nostru, care încercau să-și țină echilibrul într-un picior în timp ce trenul se mișca când la dreapta, când la stânga.

Printre cei care ne-au însoțit s-a aflat și un bichonel năzdrăvan care ne-a dat emoții și ne-a ținut pe toți cu sufletul la gură după ce a sărit din tren, în timpul mersului, ca să se joace cu o văcuța ce păstea liniștită. Noroc că stăpânii au fost pe fază și l-au pescuit la timp, înainte să se întâmple vreo nenorocire. L-am alintat Bubico, ca în schița lui Caragiale și după incident a devenit mascota călătoriei.

Cu cât ne adânceam mai mult în pădure, cu atât natura devenea mai sălbatică. Ultimii km au fost cei mai frumoși. Pereți stâncoși ne ieșeau în cale, iar mocănița parcă se mișca mai greu. Vaserul șerpuia zgomotos printre pietre, brazi umbroși și tufe de ferigi, semn că aerul devenea tot mai curat.

Cu mocănița în Maramureș – masa și dansul la stația Paltin

Un indicator ne-a anunțat că urma să ajungem la stația Paltin, punctul final al călătoriei, unde ne-am oprit pentru 2 ore. Într-o ambianță plăcută, înconjurați de păduri și munți, un mic bar amenajat ne aștepta cu băuturi și sandwichuri.

Am luat prânzul la una din mesele de pe malul Vaserului, apoi ne-am întors în mijlocul forfotei pentru un scurt moment artistic cu muzică, dansuri și versuri deocheate, menite să stârnească zâmbetele celor prezenți.

Atmosfera a fost drăguță, veselă și plină de soare, așa că am reușit și eu să mă încălzesc după frigul acumulat pe parcursul călătoriei.

Pauza de 2 ore a trecut pe nesimțite, iar pe șine și-a făcut din nou apariția mocănița noastră care ne chema să ne îmbarcăm pentru întoarcere. În timp ce noi ne căutam locurile, mecanicul îi urca pe cei mici în locomotivă ca să tragă semnalul, făcâdu-i fericiti pe ei şi pe părinți.

Cât costă o plimbare cu mocănița în Maramureș?

O plimbare cu mocănița în Maramureș durează aproximativ 6 ore cu câteva opriri, în funcție de trenul cu care mergeți.

Prețul unui bilet simplu este de 65 ron. Dacă în costul biletului adăugați și prânzul, care include un platou grill, o răcoritoare, o cafea şi un produs de patiserie, atunci prețul sare la 95 de lei.

Despre programul de funcționare, costurile pentru copii și pensionari și alte informații puteți citi pe siteul oficial al CFF Vișeu de Sus.

Deși cursa noastră a fost cam aglomerată și mi-ar fi plăcut să avem parte de o plimbare mai tihnită, am reușit totuși să ne bucurăm de frumusețea văii Vaserului și am învățat să apreciem natura în orice condiții.

Întoarcerea la Vișeu a fost fără opriri. Ne-am luat rămas bun de la minunata Vale a Vaserului și de la trenul cu aburi, păstrând în memorie imagini și momente petrecute aici și sperând la o reîntâlnire cât mai grabnică cu Maramureșul și frumusețile lui.

Dacă urmează să ajungeți și voi la Vișeu de Sus, plimbarea cu mocănița în Maramureș este unul dintre lucrurile pe care trebuie să le încercați. Cu siguranță nu veți regreta!

CITEȘTE ȘI:

Lacul Știol și Cascada Cailor
Tinovul Mare, un loc mai puțin cunoscut din Bucovina
Colibița-impresii de pe malul lacului
O zi în Turda. Vizită la Salină și plimbare prin Cheile Turzii