Începutul lunii octombrie m-a purtat spre meleaguri bucovinene. După o lungă perioadă de timp am revăzut locuri dragi, care mi-au amintit de copilăria petrecută în Suceava, un oraș special pentru mine, în care m-am născut, am trăit experiența maturizării și am cunoscut oameni pe care mi i-am făcut prieteni pe viață.

Am avut parte aici de câteva zile frumoase și în ciuda frigului de afară, ne-am hotărât să mergem, într-o dimineață, spre Cheile Bicazului-Lacul Roșu pentru a ne reîncărca bateriile și, personal, pentru a-mi reîmprospăta amintirile care mă leagă de acest loc.

Am pregătit rucsacii și ca la un semn, am sărit cu toții în mașină. Traseul pe care urma să-l parcurgem era Cheile Bicazului-Lacul Roșu-Suhardul Mic.

Timp de aproximativ 3 ore am străbătut orașe și sate pitorești, ne-am zgâiat cu poftă prin curțile oamenilor, în căutarea merelor și perelor coapte ce ne ispiteau să ne oprim la furat, ca-n poveștile lui Creangă.

Cheile Bicazului-Lacul Roșu

Am trecut prin Târgul Neamț, Piatra Neamț, Bicaz iar când am ajuns în dreptul Cheilor Bicazului  peisajul s-a schimbat dintr-o dată și în locul gospodăriilor, stânci masive voiau parcă să înghită șoseaua, de-o parte și de alta.

După primele serpentine eram deja în gura lupului.  Stânci înalte și abrupte ne apăreau în față necontenit, iar noi treceam cu mașina pe la baza lor ca printr-un labirint copleșitor, fără ieșire.

Ne-am oprit pentru o scurtă plimbare pe lângă căsuțele din lemn ale vânzătorilor de ciorapi împletiți din lână, veste și cojoace și am ascultat sunetul pârâului Bicaz, care forfotea printre pietre și frunze îngălbenite.

Frigul ne-a pus repede pe fugă, așa că ne-am grăbit să urcăm din nou în mașină, următoarea oprire fiind în parcarea de lângă debarcaderul Lacului Roșu.

Aici am avut parte de un peisaj de toamnă desprins din tablouri. Lacul liniștit în care se oglindeau culorile tomnatice, trunchiurile de copaci care ieșeau deasupra apei, nevrând parcă să fie uitate, munții și bărcile ancorate la mal, toate acestea ne-au creat senzația unei clipe perfecte.

Despre Lacul Roșu

Lacul Roșu s- a format în urma unui cutremur în anul 1838, despre care se spune că ar fi provocat o alunecare masivă de teren pe unul din versanții Ghilcoșului. Grohotișul deplasat a blocat valea plină de brazi, care ulterior s-a inundat, iar în timp, trunchiurile s-au pietrificat iar astăzi pot fi văzute deasupra nivelului apei.

Legenda spune că denumirea de Lacul Roșu, sau Lacul Ucigaș ar proveni de la sângele care s-a amestecat cu apa, în urma morții unui sat întreg din cauza surpării terenului și a inundării văii. În realitate, însă, aceasta provine de la culoarea roșiatică a rocilor masivului Suhard.

Cheile Bicazului-Lacul Roșu și Suhardul Mic

După o plimbare pe malul lacului, am început drumeția pe unul din vârfurile ce înconjoară Lacul Roșu, Suhardul Mic. Traseul este unul ușor, nu pune dificultăți și se parcurge în aproximativ o oră și jumătate.

Am început traseul din dreptul Hotelului Turist, care se află în apropierea Restaurantului Lacul Roșu. Aici am găsit primul marcaj cu triunghi albastru.

Am urcat prin pădure pe un drum în serpentine, apoi am intrat pe o potecă îngustă, suitoare, pe marginea căreia am găsit prin iarba plină de rouă, brândușe și ciuperci frumos colorate, dar necomestibile.

Câteva raze de soare ne-au dat avânt și în câteva minute am ajuns lângă peretele stâncos al Suhardului Mic.

Am continuat fără să ne grăbim printre brazi, până am ajuns într-o poieniță cu iarbă înaltă și miros puternic de cimbrișor. În spate se vedeau crestele munților, iar în față, o pajiște întinsă ne îmbia la tolăneală.

Am intrat din nou în pădure și am urcat o porțiune mai abruptă, printre pietre și rădăcini de copaci, până am ajuns în locul în care drumul se bifurcă. În dreaptă merge spre Suhardul Mic, iar în stânga se poate ajunge la Suhardul Mare, însă poteca nu este marcată așa că nu ne-am aventurat. Suntem novici în ale munților și ne-am văzut de drum spre punctul de belvedere de pe Suhardul Mic.

Aici am simțit schimbrea de altitudine. Mai multă umezeală, aer mai tare și rece. După aproximativ 10 minute de mers prin pădure ne-am considerat ajunși la destinație.

On top of the world pe Suhardul Mic

Ne-am oprit într-un punct foarte aproape de platforma de sus a Suhardului, furați de peisajul ce se deschidea în fața noastră printre ramurile copacilor.

Îmi simțeam respirația întretăiată și-mi venea să cânt: ”I’m on top of the wooorld!”, deși nu ne aflam decât la o altitudine de 1345 de metri, însă senzația pe care o aveam privind spre brazii din poiană, care nu depășeau acum dimensiunile unei surprize dintr-un ou kinder, era grozavă.

Am mai făcut câțiva pași și am ajuns în locul din care se vede stațiunea și Lacul Roșu înconjurate de munți, o priveliște amețitoare și sublimă, în fața căreia nu poți decât să taci, să privești și să fii mulțumitor.

Am coborât de pe platou până la crucea de lemn ce marchează vârful Suhardul Mic, apoi ne-am așezat pe pietre în așteptarea soarelui, care n-a mai apărut decât după ce am început să coborâm. L-am zărit, însă, undeva departe, luminând o poieniță așezată printre creste.

După ce ne-am odihnit și am mâncat câte ceva, ne-am întors pe traseul pe care am venit, descoperind noi fațete ale peisajului.

Ultima oprire am făcut-o la Restaurantul Panorama de pe malul Lacului Roșu unde am mâncat mnumai bunătăți,  apoi pe întuneric am luat drumul spre casă, obosiți, dar cu un alt tonus, mai liniștiți, mai deschiși, mai fericiți…

Fii la curent și cu alte postări și urmărește blogul meu de călător pe facebook și instagram. Te aștept să descoperim împreună România!

CITEȘTE ȘI:

Turist în Harghita. Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

10 locuri de vizitat în România

Abația Cisterciana Cârța, Sibiu – un loc unic în România