6 locuri de vizitat într-o vacanță în Croația

6 locuri de vizitat în Croația

Deși majoritatea românilor aleg coasta dalmată ca destinație de vară pentru plajă, o să spun din capul locului că pentru noi, scopul vacanței în Croația nu a fost doar acela de a lenevi la soare. Ne-am dorit o vacanță mai activă, în care să vizităm anumite locuri și să ne facem o idee despre specificul Croației.

Indula Vis, Croatia

Bineînțeles că am stat zilnic ca muștele la malul mării o oră, două, după câte o baie în apele reci ale Adriaticii, însă n-am căutat plajele amenajate de pe coastă și nici pe cele cu nisip, care oricum sunt rare.

Ne-am bălăcit unde am văzut cu ochii, de cele mai multe ori pe câte vreo plajă minusculă cu stânci, acolo unde vine lumea numai cu un prosop. Fără fițe, fără cocktail bar și fără muzică ambientală. Doar marea și atât.

Așa am reușit să combinăm relaxarea cu diverse activități: plimbări prin parcuri naturale, drumeții, mini-croaziere și vizite prin orașe istorice.

Ce ne-a convins că țara asta de 4 ori și-un pic mai mică decât România merită timpul și banii noștri?

Parcul Național Plitvice

Sau paradisul cascadelor și al lacurilor de smarald, cum îmi mai place mie să îi spun.

Parcul Național Plitvice este considerat a fi cel mai vechi din Europa de vest și cel mai mare din Croația. Iar pentru noi a fost numărul 1 pe lista locurilor de vizitat în Croația și nu ne-a dezamăgit.

Plitvice e un loc uluitor de frumos, cu cascade spectaculoase, stânci abrupte, lacuri imense turcoaz și pasarele ce șerpuiesc pe lângă sau pe deasupra lor. E unul din acele locuri în care ai impresia că natura s-a întrecut pe ea însăși.

Parcul national Plitvice-de vizitat intr-o vacanta in Croatia

Ai 7 modalități de a vizita Parcul Național Plitvice, adică 7 trasee cu durate și dificultăți diferite.

Noi ne-am aventurat pe un traseu de 6-8 ore, care nu ni s-a părut deloc dificil, iar pe parcursul lui am reușit să vedem destul de multe din atracțiile principale ale parcului. Am povestit aici mai multe despre vizita noatră la Plitvice.

La Plitvice ajungi ușor cu mașina din Split, sau Zagreb. Intrarea costă 250 kuna, iar parcarea 10 kuna /oră.

Dacă însă nu ai mașină, dar vrei să vizitezi Lacurile Plitvice, îți recomand un tur organizat de o zi cu plecare din Split. Găsești detalii și prețuri aici.

Așadar, atunci când îți plănuiești vacanța, pune Parcul Național Plitvice pe lista locurilor de vizitat în Croația. O să fii peste măsură de încântat de ce vei vedea aici.

Locuri de vizitat în Croația – Split

Despre Split mulți spun că nu-i prea ofertant din punct de vedere turistic. Însă Split are o faleză superbă, plină de palmieri și leandri, de unde seara poți privi marea la apus.

faleza din Split

Tot în Split mai poți vizita palatul lui Dioclețian, alături de alte câteva locuri unde s-au filmat scene din Game of Thrones, sau poți face o mini-croazieră în jurul orașului și a insulelor din apropiere.

templus lui Diocletian, Split, Croatia

Centrul vechi e de-a dreptul fermecător cu străduțele lui înguste pavate cu marmură, cu turle înalte de biserici, terase și Riva Promenade (faleza), care zic eu că e punctul lui forte.

palmieri pe faleza din Split

Insula Hvar

Hvar e insula lavandei și a vinurilor și e considerată a fi cel mai însorit loc din Croația.

Pe lângă asta, mai are plaje grozave, o istorie interesantă și ce mi-a plăcut mie cel mai mult – o super priveliște asupra mării, care-ți taie răsuflarea. Ca să te bucuri de ea trebuie să urci până la fortăreața Spanjola, pe un drum sinuos, însă odată ajuns, o să uiti de efort și n-o să te mai saturi de privit.

insula Hvar-de neratat intr-o vacanta in croatia
strada principala din Hvar, o insula de vacanta in CRoatia
stradute pe insula Hvar

Noi am descoperit insula Hvar într-o croazieră de o zi, împreună cu Split Boat Trips. Am gustat astfel din frumusețea arhipelagului croat și am făcut baie și snorkeling în apele limpezi ale Lagunei Albastre.

Experiența alături de Split Boat Trips a fost neașteptat de frumoasă. Deși ne-am rezervat locuri pentru o barcă descoperită, în dimineața plecării ni s-a făcut un upgrade pentru o barcă de lux, cu părți acoperite și descoperite.

Ne-am plimbat astfel întraga zi fără să mai avem grija soarelui dogorâtor, alături de Ana – ghidul nostru și de ceilalți companioni, cu care până seara, ne-am și împrietenit.

Insula Hvar, Croatia

Blue Cave

Blue Cave e mica grotă marină situată pe insula Bisevo, care atrage prin culoarea de un albastru strălucitor, electric al apei și pereților interiori.

Efectul poate fi observat dimineața, când lumina soarelelui pătrunde printre crăpăturile stâncilor și se reflectă în nisipul alb de pe fundul peșterii, făcând apa să capete acea culoare fosforescentă.

Blue Cave, insula Bisevo, Croatia

Pentru noi, Blue Cave a fost prima grotă de genul acesta pe care am vizitat-o. Intrarea în peșteră e minusculă, așa că am pătruns cu o barcă de mici dimensiuni, aplecați mult, asfel încât să nu ne lovim de stânci. Înăuntru am stat doar câteva minute, pentru că grota e luată cu asalt de turiști, însă chiar și așa am fost impresionați de frumusețea ei.

croaziera la Blue Cave pe insula Bisevo

La Blue Cave am ajuns pe parcursul croazierei de o zi despre care ți-am spus adineauri, alături de Split Boat Trips, care organizează zilnic croaziere spre frumoasa grotă și spre insulele din apropiere. Dacă te tentează, găsești oferta lor aici.

insula Bisevo, Croatia

Dubrovnik – cel mai vizitat oraș din Croația

Dubrovnik e cu siguranță cel mai frumos oraș de pe coasta dalmată. E aglomerat și scump, însă atrage magnetic cu frenezia lui, așa că nici noi n-am putut sta deoparte.

Ne-am amestecat prin mulțime și am urcat pe zidurile cetății, am privit marea de pe muntele Srd și am luat la rând fiecare străduță cu trepte din centrul vechi. Sus, jos, sus, jos până când am capitulat și ne-am oprit la Buza Bar, un loc relaxant desupra stâncilor, de unde cei mai curajoși fac sărituri în apă.

centrul vechi din Dubrovnik
zidurile corasului vechi in Dubrovnik
stradute inguste in Dubrovnik, vacanta inCroatia

Dubrovnik merită un articol aparte, așa că poți citi aici detalii despre cel mai faimos oraș din Croația și despre ce poți face dacă poposești aici timp de 2 zile.

buza Bar, Dubrovnik -vcanata în Croatia

Locuri de vizitat în Croația – Insula Lokrum

După agitația din Dubrovnik s-ar putea să îți dorești puțină liniște, iar pentru asta îți recomand să mergi pe Lokrum, una din insulele nelocuite ale Croației. Vei găsi aici locul perfect în care să te refugiezi.

insula Lokrum

În Lokrum poți face drumeții, poți vizita muzeul GOT și te poți poza pe mult râvnitul Iron Throne. Te poți plimba prin grădina botanică, poți face plajă și baie în apele limpezi ale Adriaticii sau te poți relaxa la o terasă cu un pahar de vin în mână.

Iron Throne de pe insula Lokrum, Dubroknik

Pe insulă mai găsești un lac cu apă sărată supranumit Marea Moartă, datorită salinității ridicate. Lacul comunică cu marea, iar asta face din el un loc pentru care lumea vine special pe insulă.

Pe Lokrum ajungi ușor din portul vechi al Dubrovnikului. Bărcile pleacă din sfert în sfert de oră spre insulă, iar ultima se întoarce la ora 20. Ai grijă să n-o ratezi.

gradinile de pe insula Lokrum din Dubrovnik-vacanta in Croatia

Eu zic că într-o vacanță balcanică e musai să ajungi măcar în câteva din destinațiile astea. Și în afară de ele, mai sunt atâtea locuri frumoase de vizitat în Croația.

Unul în care am fi vrut și noi să ajungem este Insula Losinj, acolo unde câțiva iubitori de delfini au înființat o rezervație de protejare a lor. Ne-ar fi plăcut să vedem delfinii în mediul lor natural, însă drumul până acolo nu s-a potrivit cu traseul nostru. Așa că am lăsat-o pentru data viitoare. Iar dacă ajungi tu înaintea noastră, nu ține numai pentru tine. Dă-ne de știre!

Ca să fii la curent și cu alte postări, hai și pe facebook și instagram. Te aștept să ne cunoaștem și să vizităm împreună lumea!

CITEȘTE ȘI:

Cum a fost drumul cu mașina până în Croația

Dubrovnik, cel mai frumos oraș de pe coasta dalmată

Lacurila Plitvice – paradisul cascadelor și al lacurilor turcoaz

Perast, Muntenegru – minunea de sat de lângă Kotor

No Comments Write a comment

No Comments

Leave a Reply

%d blogeri au apreciat: